Lakers, tot mai aproape de titlu


Foto: ESPN

Foto: ESPN

Los Angeles Lakers si-a trecut in cont cea de-a doua victorie din finala NBA, gazdele castigand in Staples Center cu 101-96 in fata lui Orlando Magic, dupa prelungiri.

Diferenţa de exeprienţă la un asemenea nivel a fost factorul cheie în a doua partidă din Finala NBA. Kobe Bryant, Pau Gasol, Derek Fisher şi Lamar Odom şi-au păstrat calmul într-un final de meci incendiar şi apoi în prelungiri, cei patru reuşind coşuri capitale pentru Lakers. De partea cealaltă, puternici impulsionaţi de Rashard Lewis şi de Hedo Turkoglu, cei de la Orlando au ratat două ocazii uriaşe de a încheia conturile în timpul regulamentar.

Howard a fost din nou destul de bine închis de Pau Gasol şi Andrew Bynum, chiar cu preţul faulturilor şi a părut, în special în partea a doua, frustrat de evoluţia sa. Hedo Turkoglu a fost cel de-al treilea jucător cheie pentru Orlando, reuşind câteva aruncări importante şi fiind singurul om care a reuşit să-l încetinească pe Kobe Bryant, în special în momentele cheie.

Superstarul celor de la Lakers a avut o abordare diferită a jocului, faţă de prima partidă, orientându-se în prima jumătate mai mult către coechipierii săi, şi luând asupra sa doar cinci aruncări. Partitura s-a schimbat după pauză şi Bryant a terminat meciul cu 29 de puncte, 8 pase decisive şi 4 recuperări. Pau Gasol a fost factorul cheie al celor de la Lakers, în special în prelungiri, spaniolul contabilizând 24 de puncte şi 10 recuperări în timp ce Lamar Odom a reuşit 19 puncte şi 8 recuperări.

La capatul timpului regulamentar scorul a fost egal, 88-88. Cu acest succes, Lakers este tot mai aproape de un nou titlu de campioana a NBA.

Daca sfertul intai a fost egal, 15-15, Lakers le-a adjudecat pe al doilea, 25-20, si pe al patrulea, 25-23, in timp ce Orlando l-a castigat pe al treilea, scor 30-23.

In prelungiri, Lakers a avut castig de cauza cu 13-8.

Cele mai multe puncte au fost marcate de Lewis (Olando – 34), in timp ce Kobe Bryant a bifat 29.

Lakers: Bryant (29), Gasol (24), Odom (19), Fisher (12), Ariza (8)

Orlando: Lewis (34), Turkoglu (22), Howard (17), Redick (5), Alston (4)

Finala se muta in Orlando pentru urmatoarele 2 meciuri. Meciul 3 se disputa marti seara (miercuri dimineata, la 4:00 am, ora Romaniei).

Citeste si: LA Lakers castiga primul meci al Finalei NBA

Vezi videoclipul: Lil Wayne – Kobe Bryant


Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s