Mortal Kombat: Legacy ep. 3
Mini seria web Mortal Kombat: Legacy a ajuns la cel de-al treilea episod al său, de această dată conceput în jurul poveştii din spatele personajului Johnny Cage.
Conform viziunii regizorului Kevin Tancharoen, Johnny este un actor care a cunoscut faima graţie unor apariţii televizate în seriale precum Power Rangers (!!!). Odată cu înaintarea în vârstă, faima lui Cage a început să apună, proiectele acestuia fiind refuzate unul câte unul, acuzat fiind că îşi truchează propriile scene de luptă.
De aceasta dată, în rolul lui Johnny Cage îl putem admira pe Matt Mullins, actor care în viaţa de zi cu zi a câştigat nu mai puţin de cinci titluri de campion mondial la arte marţiale.
Mortal Kombat: Legacy ep. 2
Cel de-al doilea episod al mini-seriei web Mortal Kombat: Legacy a fost publicat online, prin intermediul Machinima. Al doilea episod continuă povestea a trei personaje faimoase ale seriei: Jax (Michael Jai White), Sonya (Jeri Ryan) şi Kano.
Mortal Kombat: Legacy a fost gândit drept un prolog pentru evenimentele din jocuri, explicând originile fiecărui luptator, precum şi motivele acestora pentru a intra în turneul Mortal Kombat. Spre exemplu, în acest episod este dezvăluit modul în care Kano şi-a pierdut unul dintre ochi.
Primul episod al Mortal Kombat: Legacy a fost vizionat pe YouTube de peste 6 milioane de ori. Mini seria este realizată de regizorul Kevin Tancharoen, cu susţinerea celor de la Warner Bros., fiind menită să promoveze noul joc Mortal Kombat, ce se lanseaza in Europa pe 21 aprilie 2011, pentru Xbox 360 şi PlayStation 3.
Mortal Kombat: Legacy ep. 1
Anul trecut, chiar inainte de E3 2010, publicul a fost luat prin surprindere de aparitia pe Internet a unui scurt metraj intitulat Mortal Kombat: Rebirth, care prezenta deja celebrul univers al jocului într-o cu totul altă lumina, mult mai ancorata in realitate fata de originile science fiction ale seriei.
Dupa mai multe speculatii, s-a dovedit ca respectivul filmulet era creatia regizorului Kevin Tancharoen, acesta reprezentand viziunea sa asupra unui eventual nou film Mortal Kombat. Proiectul a fost prezentat mai marilor de la Warner Bros., acestia oferindu-i sansa lui Tancharoen de a realiza o mini serie web, menita sa promoveze viitorul joc al seriei care va fi lansat pe 21 aprilie 2011.
The Bang Bang Club
The Bang Bang Club este o drama politica care are la origine povestea adevarata a celor 4 fotografi care si-au riscat viata si au imortalizat ultimele zile ale apartheidului din Africa de Sud.
Situatiile sangeroase si violenta extrema de la inceputul anilor ‘90, in Africa, ii zdruncina emotional pe tineri. Ryan Phillippe, Malin Akerman, Patrick Lyster si Taylor Kitsch sunt pusi in fata unei decizii cutremuratoare: sa fotografieze monstruozitatile ce se petrec in jurul lor pentru a arata lumii intregi adevarul sau sa lase deoparte camerele si sa incerce sa ajute?
Tensiune aproape insuportabila, presarata cu intrebari dureroase de ordin moral, momente emotionante si decizii de viata sau de moarte – asta ne “promite” trailerul pentru “The Bang Bang Club”.
Filmul este o adaptare a unei carti cu acelasi nume scrisa de doi dintre participanti – Greg Marinovich si Joao Silva iar regia si scenariul ii apartin lui Steven Silver.
The Bang Bang Club are premiera pe 22 aprilie, asa ca hai sa vedem si noi trailer-ul filmului, care a fost lansat chiar azi:
Fast Five
Asa cum va anuntam, Fast Five se anunta a fi la fel de spectaculos ca seriile precedente, iar acest trailer nu face decat sa creasca interesul publicul pentru cel mai nou film din seria Fast and the Furios. Cu toate ca actiunea nu se mai invarte exclusiv in jurul masinilor tunate, ele vor pastra un rol bine determinat.
Vizionare placuta!
The Fast And The Furious 5: Fast Five
In cazul in care nu ati aflat pana acum, cea de-a cincea parte a deja celebrei serii Fast and Furious botezata sugestiv Fast Five, va sosi in cinematografe pe 29 aprilie.
Cei mai “fiorosi” cursanti ilegali din toate celelalte filme Fast and Furious se aduna pentru Fast Five. E vorba de Paul Walker, Vin Diesel, Jordana Brewster, Tyrese Gibson si Ludacris. Acestora li se alatura in acest episod si Dwayne “The Rock” Johnson, pentru un plus de adrenalina si putere din motoare.
Cel de-al doilea trailer al mult-asteptatului film a debutat la Super Bowl, aducand cu sine 30 de secunde de actiune exploziva. Enjoy!
X-Men: First Class
In sfarsit trailerul oficial pentru filmul X-Men: First Class a fost lansat, in sfarsit avem ocazia de a vedea si de a ne face o idee asupra acestui prequel al unei serii de succes.
Aruncati o privire pe trailerul de mai jos, foarte multe sunt schimbate iar intreaga atmosfera a filmului este diferita fata de ce am vazut pana acum.
Let me in
Este vorba de un remake al unui horror suedez “emotionant” cu un titlu destul de asemanator – “Let the right one in” (2008). E greu de crezut ca un horror poate sa emotioneze, dar daca ati vazut filmul, sigur imi dati dreptate.
Filmul are in prim plan prietenia dintre un baietel singuratic si un copil-vampir. Baietelul are 12 ani si este batjocorit in permanenta de colegii de clasa… Cu ajutorul fetitei-vampir va gasi forta de a lupta impotriva lor. Un film despre prietenie si sacrificii.
Resident Evil: Afterlife

Cea de-a patra parte a francizei “Resident Evil”, care are la baza un joc video de succes, recurge pentru prima data la tehnologia 3D. “Resident Evil: Afterlife” este un horror science-fiction al carui personaj principal este Alice, o supravietuitoare a periculosului virus care a lovit si devastat orasul Los Angeles cu cinci ani in urma si care a transformat pe toti cei infectati in zombi. Luptandu-se in continuare cu Albert Wesker, presedintele corporatiei Umbrella, care si-a stabilit cartierul general la Tokyo si comunica prin intermediul hologramelor cu subalternii sai, curajoasa Alice beneficiaza de sprijinul neasteptat al vechii ei prietene Claire Redfield pentru a-i cauta pe supravietuitori si a-i conduce spre un loc in care sa se simta in siguranta. Atunci cand Alice si camarazii ei ajung in Los Angeles, constata faptul ca metropola este condusa de catre o armata formata din mii de morti vii care vor sa ii atraga intr-o capcana mortala. Alice reuseste insa sa elibereze din inchisoare o serie de persoane necontaminate de virus, printre care si Chris Redfield, fratele mai mare al lui Claire.
Predators
Din trailer unele secvente arata ca filmul ar respecta modelul original cu Arnold, dar actiunea este ceva mult mai S.F, cred ca va fi cu siguranta mai bun decat duologia AvP, mai ales decat partea a doua a seriei.
Little Fockers
Dupa Meet the parents (2000) si Meet The fockers (2004) urmeaza … Little Fockers.
Red
Un trailer grozav si echipa de soc perfecta : Bruce Willis , John Malkovich , Morgan Freeman si Helen Mirren va face un film spumos , sunt sigur !
The Adjustment Bureau
“The Adjustement Bureau” este regizat de George Nolfi şi va fi lansat în cinematografe pe 17 septembrie 2010.
Love Ranch
Regizat de Taylor Hackford (Oscar pentru Ray), proiectul aduce pe micile ecrane nume ca Joe Pesci, Bryan Cranston, Helen Mirren, Taryn Manning, Scout Taylor-Compton şi mulţi alţii. Despre subiect, pe scurt: Un cuplu (Pesci şi Mirren) sunt primii care deschis un.. bordel în Nevada. Şi, stupoare sau nu, faptele sunt inspirate dintr-un caz real.
Mortal Kombat Rebirth
Vestea bună e că e fucking awesome. Vestea proastă e că nu e chiar trailer, ci mai mult un “demo” şi nu se ştie dacă va fi făcut vreodată. Se doreste reinvierea francizei Mortal Kombat dar de data asta in tonuri mai dark, iar pentru a raspunde interesului manifestat de Warner Bros s-a realizat acest footage de 8 minute intocmai ca un teaser mai lung. Regia ii apartine lui Kevin Tancharoen (Fame) iar coregrafia luptelor e pe mana lui Larnell Stovall – tipul responsabil pentru actiunea din Undisputed 3.
Actorii vazuti deja in clip sunt Michael Jay White (Jax), Jeri Ryan (Sonya Blade), Matt Mullins (Johnny Cage), Lateef Crowder (Baraka) si Ian Anthony Dale (Scorpion). Clipul e un fel de mapa de prezentare a viziunii regizorului catre bosii de la WB. Sper sa-i convinga, pentru ca eu cel putin am inceput sa visez deja la niste fight-uri dementiale.
So MKR, get over here, please!


