New Orleans Hornets – Phoenix Suns 110-103

Se pare că schimbarea antrenorului le prieşte celor de la New Orleans, care se află la a doua victorie consecutivă de când Jeff Bower a preluat scaunul lui Byron Scott, săptămâna trecută. Suns îşi păstrează seria meciurilor cu peste 100 de puncte, neîntreruptă în acest sezon, dar s-a înclinat sub tirul veteranului Peja Stojakovici, autor a 25 de puncte.
Stojakovici şi-a pus echipa definitiv în avantaj cu cea de-a şasea aruncare a sa de trei puncte dintre cele şapte pentru a duce scorul la 94-92, iar de aici Hornets nu au mai cedat. Devin Brown a marcat 19 puncte pentru gazde şi Emeka Okafor a încheiat cu un double-double, 13 puncte, 12 recuperări. De la Suns s-au remarcat Amare Stoudemire cu 23 de puncte şi Jared Dudley cu 17 puncte, 5 recuperări, 3 pase decisive şi 2 intercepţii, în timp ce Steve Nash a trimis 10 pase decisive.
Phoenix Suns, prima echipa care a atins cota celor 10 victorii

Singura echipă din NBA care a marcat în toate partidele cel puţin 100 de puncte, Phoenix Suns, continuă să domine. După ce au fost conduşi la peste 10 puncte diferenţă imediat după pauza mare, cei de la Suns au revenit spectaculos pe finalul sfertului al treilea şi au reuşit să se desprindă decisiv pe finalul meciului. Toţi cei cinci titulari de la Phoenix au marcat peste 10 puncte, dar apărarea a fost cheia victoriei.
Cei de la Rockets au fost împiedicaţi să înscrie atunci când a fost nevoie, având doar nouă aruncări marcate din 28 de încercări în sfertul al patrulea. De partea cealaltă Amare Stoudemire (23 puncte), Jason Richardson (20 puncte) şi Channing Frye (11 puncte) au profitat din plin de cele 16 pase decisive trimise de Steve Nash. Rezerva Carl Landry a fost principalul realizator pentru Houston cu 27 puncte.
Phoenix Suns – Toronto Raptors 101-100

Suns continuă marşul ofensiv şi ating cota celor nouă victorii şi doar două înfrângeri, fiind singura echipă care a marcat cel puţin 100 de puncte în fiecare partidă din acest sezon. Amare Stoudemire s-a remarcat cu 30 de puncte, trei mai multe decât anii pe care îi împlineşte astăzi. Steve Nash şi Channing Frye au avut grijă să nu-i strice sărbătoarea coechipierului lor şi au marcat împreună 43 de puncte. Nash a reuşit un „three point play” decisiv când mai erau 38 de secunde de joc, în timp ce Frye, devenit om de bază la Phoenix a totalizat 6 aruncări de trei puncte.
Chris Bosh cu double double, 25 de puncte şi 10 recuperări şi Hedo Turkoglu cu 20 de puncte au fost principalii realizatori pentru oaspeţi. Turcul a reuşit un coş de trei puncte ce părea decisiv, pentru a duce scorul la 98-100, dar apoi Steve Nash a închis tabela.
Phoenix raman lideri de conferinta

Suns sunt „on fire” ţinându-le, pe Coasta de Vest, isonul celor de la Celtics. Chris Paul şi New Orleans Hornets au căzut sub tirul celor 13 coşuri de la trei puncte marcate de Suns. Opt jucători din Phoenix au trecut de graniţa celor 10 puncte în acest meci Amare Stoudemire fiind lider cu 21 de puncte. Ofensiva perfect echilibrată a gazdelor nu le-a oferit prea multe opţiuni adversarilor de la Hornets care au încercat să reziste cu ajutorul celor 25 de puncte ale lui Chris Paul. Peja Stojakovic a fost însă veriga slabă cu toate cele opt aruncări ratate, dintre care patru de la distanţă, şi niciun punct marcat în cele 23 de minute petrecute pe teren.
Suns continua victoriile in Est

Soarele din Arizona arde tot pe Coasta de Est. Steve Nash s-a dovedit naşul celor de la Philadelphia cu cele 21 de puncte şi 20 de pase decisive, majoritatea dintre ele pentru Jason Richardson, care a fost principalul marcator cu 29 de puncte. Suns au cel mai bun start din sezonul 1990-1991 încoace şi au marcat în toate meciurile cel puţin 100 de puncte, câştigând şapte dintre ele. Phoenix sunt pe primul loc în clasamentul ofensivei cu 109,7 puncte pe meci. Andre Igoudala nu a reuşit să se măsoare de unul singur cu iureşul ofensiv advers, marcând 24 de puncte. Apărarea celor din Philadelphia a cedat în faţa tirului necruţător din spatele semicercului, Suns reuşind 15 coşuri de la trei puncte.
Vezi performanţa lui Steve Nash, 21 puncte, 20 pase decisive
Suns fac ravagii pe Coasta de Est

După surprinzătoarea victorie în Boston a urmat de această dată un succes în Capitală cu Washington Wizards. Fostul MVP al ligii Steve Nash nu a marcat decât 11 puncte, în schimb a distribuit 17 pase decisive către coechipierii săi pentru un atac echilibrat în care toţi titularii de la Suns au reuşit cel puţin 10 puncte. Principalul realizator a fost Jason Richardson, cu 22 de puncte. Revenit în acest sezon după aproape doi ani de absenţă din cauza accidentărilor, Gilbert Arenas a marcat 20 de puncte dar a ratat nu mai puţin de 15 acţiuni ofensive.
Boston Celtics – Phoenix Suns 103-110

Soarele din Arizona a pârjolit apărarea celor de la Celtics, cea mai bună din NBA în acest început de sezon. Celtics au primit pentru prima oară mai mult de 90 de puncte într-un meci şi au înregistrat prima înfrângere. Jason Richardson „a dat foc la plasă” cu şase aruncări de trei puncte din şapte încercări şi a încheiat partida cu 34 de puncte şi 10 recuperări. Fostul campion la slam-dunk a marcat 14 puncte în primul sfert după ce cu o seară înainte nu reuşise niciun punct. Servantul principal al celor din Phoenix, Steve Nash, a distribuit 12 pase decisive, dar a contribuit şi cu 16 puncte, printre care o reuşită de la mare distanţă în ultimul minut, care a pecetluit soarta meciului. Kevin Garnett a marcat 26 de puncte, cea mai bună performanţă personală a sezonului iar Paul Pierce şi Ray Allen au adăugat câte 16 puncte. Celtics au încercat să revină în meci în sfertul al patrulea prin aruncări de la trei puncte, ceea ce le-a fost fatal. Rasheed Wallace a ratat nu mai puţin de cinci aruncări de trei puncte în ultimul sfert, încheind partida cu doar 8 puncte.
Orlando Magic – Phoenix Suns 112-100

Fără Vince Carter, accidentat la gleznă şi fără Rashard Lewis care este suspendat de ligă, Orlando Magic le-au provocat celor de la Phoenix Suns prima înfrângere din acest sezon. Ryan Andreson a înscris 20 de puncte şi a mai adăugat 10 recuperări evoluţiei sale excelente iar Superman Dwight Howard a fost principalul marcator al echipei cu 25 de puncte. Într-un duel sub panou între doi dintre cei mai spectaculoşi jucători din ligă, Amare Stoudamire a realizat 25 de puncte şi 14 recuperări în faţa lui Howard, insuficiente însă pentru ca Suns să repete cel mai bun start de sezon din ultimul sfert de secol.
Miami Heat – Phoenix Suns 96-104
Dwyane Wade 23 puncte, 7 pase decisive / Steve Nash 30 puncte, 8 pase decisive
Phoenix Suns – Minnesota Timberwolves 120-112
Channing Frye 25 puncte / Ryan Gomes 23 puncte, 15 recuperari
Phoenix Suns – Golden State Warriors 123-101
Leandro Barbosa 24 puncte, Steve Nash 18 puncte, 20 pase decisive / Monta Ellis 19 puncte
Taurii il doboara in Chicago pe Tim Duncan

Chicago Bulls a câştigat prima partidă din sezonul regulat 2009-2010 în faţa celor de la San Antonio Spurs în ciuda meciului stelar reuşit de Tim Duncan pentru pinteni, cu 28 de puncte şi 16 recuperări, scor 92-85.
Cavaliers, a doua infrangere consecutiva

Cleveland Cavaliers a suferit a doua înfrângere consecutivă în debutul sezonului NBA, pierzând azi-noapte, scor 101-91, în deplasare la Toronto Raptors. Superman Dwight Howard şi magicienii de la Orlando au început în forţă noul sezon cu o victorie 120-106 cu Philadelphia. În această noapte DigiSport va transmite în direct de la ora 02.00 partida dintre Chicago Bulls şi San Antonio Spurs.
Toronto Raptors – Cleveland Cavaliers 101-91
Andrea Bargnani (foto, 28p) şi Chris Bosh (21p) au marcat împreună 49 de puncte pentru a-i doborâ pe cavalerii regelui LeBron James. Acesta a reuşit un impresionant triple-double, 23 de puncte, 11 recuperări şi 12 pase decisive la care a mai adăugat 2 intercepţii, dar nu a fost de ajuns. Eroul serii a fost Andrea Bargnani care a marcat 11 dintre cele 15 aruncări din acţiune fiind lăudat de către coechipierul său şi starul echipei, Chris Bosh. „Dacă Andrea va deveni o armă ofensivă puternică, arunci vom fi greu de bătut”, a spus Bosh la finalul partidei. Hedo Turkoglu, finalist cu Orlando în sezonul trecut, a marcat 12 puncte la debutul său pentru Raptors, care se anunţă o forţă în Conferinţa de Est. Shaquille O’Neal a marcat 12 puncte şi a totalizat 7 recuperări, însă a petrecut pe teren doar 25 de minute din cauza problemelor cu faulturile.
Campionii de la Lakers si-au primit inelele

Jucătorii de la Los Angeles Lakers şi-au primit inelele de campioni pentru titlul NBA cucerit în această vară, înainte de a învinge în primul meci al sezonului rivala locală LA Clippers în timp ce debutul lui Shaquille O’Neal la Cleveland Cavaliers a fost stricat de către cei de la Celtics. A fost doar prima seară a sezonului 2009-2010 în NBA.
Incepe un nou sezon NBA

In seara asta, incepand cu ora 1:30 am ora Romaniei, incepe sezonul regulat 2009-2010 al NBA cu meciul dintre doua dintre cele mai importante, si totodata doua dintre candidatele la titlu, Cleveland Cavaliers si Boston Celtics.
Cotele, comentariile specialistilor, parerile fanilor, toate sunt de parere ca in noul sezon se va duce aceeasi lupta intre cele mai puternice trei echipe din sezonul precedent, Boston Celtics, Cleveland Cavaliers si Los Angeles Lakers, ultima fiind si cea cotata cu cea mai mare sansa la castigarea titlului (3, 25 LAL, 3.75 CLE si 5 BOS).
Va reuşi LeBron James să câştige primul său titlu de campion? Vor fi capabili cei de la Lakers să repete performanţa de anul trecut, cu Kobe Bryant şi Pau Gasol în prim plan? S-a maturizat îndeajuns de mult „Superman” Dwight Howard încât magicienii să-şi pună pe degete inelele de campioni?
Sau va conta experienţa unor veterani precum Tim Duncan, Kevin Garnett sau Dirk Nowitzki, având alături alţi „bătrâni” atât de necesari în momentele decisive? Răspunsul îl vom afla abia în luna iunie a anului viitor, însă ne aşteaptă opt luni de spectacol grandios la capătul cărora doar cei mai puternici vor supravieţui. …citeste mai mult
Shawn Marion a semnat cu Dallas Mavericks
Marion va primi de la Dallas un contract pe cinci sezoane valorând 40 de milioane de dolari, texanii fiind nevoiţi să renunţe la Jerry Stackhouse, care a ajuns în Memphis. Transferul era pregătit de mai mult timp, însă Dallas şi Toronto aveau nevoie de o a treia echipă pentru a prelua salariul lui Stakchouse. Raptors îşi doreşte o relaxare a bugetului pentru salarii, în condiţiile în care vor să-l achiziţioneze pe Hedo Turkoglu, aflat la final de contract cu Orlando Magic. Cei din Toronto se vor alege cu o recompensă financiară în urma acestui transfer, care se va situa în jurul a 3 milioane de dolari, suma maximă admisă pentru a putea fi folosită în cadrul tranferurilor de jucători. …citeste tot
Yao Ming poate rata noul sezon de NBA

Baschetbalistul chinez Yao Ming de la Houston Rockets ar putea să nu mai joace după ce leziunea de la piciorul stâng pe care a suferit-o luna trecută, într-un meci din play-off-ul NBA, s-a dovedit a fi destul de gravă, a afirmat un medic al echipei.
“Acum accidentarea îl poate împiedica să evolueze în sezonul viitor şi ar putea să îi ameninţe cariera. Ceea ce încercăm este să ajungem la un diagnostic final şi să fim siguri că nu există nicio soluţie ca el să revină pe teren mai devreme”, a afirmat medicul echipei Tom Clanton.
Michael Jordan vrea sa cumpere Charolotte Bobcats
Fostul baschetbalist Michael Jordan se gândeşte să cumpere pachetul majoritar de acţiuni al grupării din NBA Charlotte Boobcats, club la care deţine în prezent o funcţie de conducere, informează presa americană.
Potrivit USA Today, actualul acţionar majoritar al grupării din Charlotte, Robert L. Johnson, caută o persoană căreia să-i vândă clubul din cauza dificultăţilor financiare, iar fostul star din NBA este una din opţiuni. Jordan, care deţine în prezent o mică parte din acţiunile clubului, s-a declarat interesat să preia pachetul majoritar.
“Aş vrea să alcătuiesc o echipă care să poată să facă acest lucru“, a declarat Jordan.
Conform sursei citate, Johnson a preluat pachetul majoritar de acţiuni al clubului în 2003 pentru aproximativ 300 de milioane de euro, dar ar fi dispus să-l cedez pentru o valoare mai mică.
Charlotte Bobcats a început să evolueze în NBA din sezonul 2004-2005, dar de atunci nu a reuşit să încaseze prea mulţi bani din vânzarea de bilete sau să obţină prea multe contracte de sponsorizare.
Alonzo Mourning, vicepresedinte la Miami Heat
Alonzo Mourning, fostul pivot al echipei Miami Heat, a revenit la fostul său club în postul de vicepreşedinte, cu sarcini în dezvoltarea jucătorilor şi relaţia cu comunitatea locală.
Campion NBA în 2006 cu Miami Heat, Mourning, 39 ani, s-a retras în ianuarie 2009 din cauza unei accidentări la genunchiul drept. În 2005, Alonzo revenise pe teren după un transplant renal. El este singurul jucător de la Miami Heat care a avut privilegiul de a vedea tricoul său, cu nr. 33, retras.
Vince Carter, la Orlando Magic

Finalista sezonului 2008-2009 a NBA, Orlando Magic, a obtinut semnatura jucatorului Vince Carter de la New Jersey Nets, impreuna cu Ryan Anderson. Nets a primit in schimb pe conducatorul de joc Rafer Alston, shooter-ul Courtney Lee si pe PF Tony Battie. …citeste mai mult
Shaq, coechipier cu LeBron James

Pivotul Shaquille O’Neal a fost transferat de Cleveland Cavaliers de la Phoenix Suns, baschetbalistul de 2,17 m urmand sa fie coechipier cu LeBron James. În schimbul lui Shaq, cei de la Phoenix îi vor primi pe Ben Wallace şi Sasha Pavlovic, poziţia celor de la Cleveland în turul al doilea al Draft-ului NBA care va avea loc la noapte şi o sumă de bani. …citeste mai mult
2009 NBA Playoffs – Where Will Amazing Happen This Year?

Maine au loc primele 4 meciuri din Playoff-ul NBA, iar doua dintre ele chiar merita urmarite, mai ales ca sunt de la ore foarte accesibile :
Sâmbătă – 18 aprilie
Boston Celtics (2) vs (7) Chicago Bulls de la 19:30
Cleveland Cavaliers (1) vs (8) Detroit Pistons de la 22:00
San Antonio Spurs (3) vs (6) Dallas Mavericks de la 3:00
Portland Trailblazers (4) vs (5) Houston Rockets de la 5:30
Duminică – 19 aprilie
Los Angeles Lakers (1) vs (8) Utah Jazz de la 22:00
Orlando Magic (3) vs (6) Philadelphia 76ers de la 00:30
Atlanta Hawks (4) vs (5) Miami Heat de la 3:00
Denver Nuggets (2) vs (7) New Orleans Hornets de la 5:30
Cine vrea sa urmareasca meciurile recomand atdhe.net de obicei au streamuri de buna calitate. Alte surse ar fi: Boom Sport One ; channelsurfing.net ; myp2p.eu ; rojadirecta.com ; livescorehunter.com ; ustream.tv
Mi-au adus aminte cei din NBA de momentul cand Tim Duncan a castigat meciul cu Pheonix Suns, in playoff-ul de anul trecut, cu o aruncare de 3 puncte. Da, Tim Duncan a aruncat de la 3 puncte! Greg Popovich a modelat actiunea special pentru aceasta aruncare. A fost ceva incredibil.
Tim Duncan nu e recunoscut nici macar pentru aruncarile de semidistanta. De fapt, nu are procentaj bun de la semidistanta, dar acea aruncare a fost una de mare jucator, de campion. Nici un suflet dintre cele care urmareau acel final de meci nu se astepta ca Tim Duncan va arunca de la 3 puncte pentru a castiga meciul.
Mi-a dat niste fiori filmuletul de mai jos si am vrut sa-l impartasesc cu voi:

