Incepe un nou sezon din Marele Circ!
Campionatul Mondial de Formula 1 va incepe maine, 27 martie, cu Marele Premiu al Australiei, pe circuitul de la Melbourne.
Vezi componenta echipelor si calendarul Campionatului Mondial de Formula 1
McLaren a dat lovitura

Speculaţiile cu privire la viitorul campionului mondial en-titre s-au încheiat. Jenson Button şi echipa sa managerială au ajuns la un acord cu echipa McLaren, astfel că gruparea din Woking a obţinut serviciile englezului pentru următorii trei ani.
Primele semne cu privire la negocierile existente între Button şi McLaren au apărut vinerea trecută, atunci când campionul din 2009 a efectuat o vizită la uzinele echipei britanice. Ulterior, conducerea Brawn GP, echipa cu care Jenson a devenit campion al lumii, a dezvăluit că discuţiile de prelungire a contractului sunt în impas din cauza pretenţiilor financiare pe care le avea pilotul. Button acceptase o reducere a salariului după retragerea Honda din F1, dar acum cerea un salariu mai mare în conformitate cu statutul său de campion al lumii, dar şi ca urmare a situaţiei financiare mai bune după preluarea echipei de către Mercedes-Benz. …citeste tot
Blocaj pe piata pilotilor de Formula 1
Formula 1 a tras cortina peste sezonul 2009. Surprinzător sau nu, mai mult de jumătate din locurile pentru stagiunea viitoare sunt vacante. Mult comentatul transfer al lui Fernando Alonso s-a perfectat, iar spaniolul a semnat cu Ferrari pentru doi ani, unde va fi coleg cu Felipe Massa.
A fost poate singura mutare majoră, pentru că venirea celor patru echipe noi şi incertitudinea cu privire la viitorul grupării BMW Sauber fac din intersezon o perioadă extrem de interesantă. În cele ce urmează analizăm cam care sunt opţiunile de viitor şi cum ar putea arăta grila la începutul stagiunii 2010. …citeste tot articolul
Ice Man, in flacari la Interlagos
Primul tur al MP al Braziliei, Kovalainen si Raikkonen intra la boxe. Dupa o alimentare relativ scurta, Heikki se grabeste sa plece, dar nu ia in considerare si faptul ca are furtunul de alimentare inca atasat de monopost. Benzina improscata ajunge pe masina lui Kimi, iar aceasta ia foc pentru cateva momente. Din fericire, Ice Man nu a avut de suferit, acesta putand continua cursa linistit, poate doar putin speriat.
Incidentul in care a fost implicat Kovalainen a semanat cu cel de anul trecut, atunci cand Felipe Massa a patit ceva similar in MP de la Singapore.
Ramas cu furtunul de alimentare atasat de masina, Kovalainen a fost ajutat de mecanicii de la BrawnGP, cei care au dat dovada de fair-play ajutand un rival.
In urma celor intamplate, Heikki Kovalainen a fost sanctionat cu 25 de secunde (retrogradat trei pozitii), iar echipa McLaren a fost amendata cu 50.000 de dolari.
Michael Schumacher nu se mai intoarce
Germanul Michael Schumacher a anunţat, marţi, că nu va putea reveni în Formula 1 odată cu Marele Premiu al Valenciei, din cauza durerilor pe care le are în zona gâtului, informează site-ul oficial al pilotului.
“Am fost nevoit să îl informez luni seară pe preşedintele scuderiei Ferrari, Luca di Montezemolo, şi pe directorul Stefano Domenicali că nu îl voi putea înlocui pe Felipe Massa în Marele Premiu al Europei. Am încercat totul pentru a putea reveni în circuit, dar, din păcate, nu am reuşit. Nu am putut să scap de durerile pe care le am la gât, deşi, din punct de vedere medical am făcut totul”, a spus Schumacher.
Michael Schumacher, în vârstă de 40 de ani, ar fi trebuit să revină în circuitul mondial, după o pauză de aproape de trei ani, la volanul unui Ferrari, pentru a-i lua locul lui Felipe Massa, după ce brazilianul s-a accidentat destul de grav în sesiunea de calificări a Marelui Premiu al Ungariei, la data de 25 iulie. Germanul, septuplu campion mondial, a efectuat şi o serie de teste alături de scuderia Ferrari, la data de 31 iulie, pe circuitul de la Mugello, din Italia.
Durerile pe care Schumacher le are la gât sunt cauzate de un accident de motocicletă pe care acesta l-a suferit în luna februarie, pe un circuit din Spania.
Schumacher va primi 3,2 milioane de euro pentru fiecare cursa disputata
Septuplul campion mondial de Formula 1, Michael Schumacher, înlocuitorul lui Felipe Massa la Ferrari, va primi din partea scuderiei italiene câte 3,2 milioane de euro pentru fiecare Mare Premiu în care va concura pentru echipă, informează ediţia online a AS.
Următoarea cursă a sezonului este programată la 23 august, pe circuitul din Valencia.
Schumacher nu a mai condus un monopost al Ferrari de aproximativ un an şi va efectua mai multe teste în zilele următoare.
Germanul trebuie să obţină din partea FIA şi licenţa necesară pentru a putea concura într-o cursă de Formula 1, după ce în 2006 şi-a anunţat retragerea.
Brazilianul Felipe Massa a suferit un accident în timpul calificărilor pentru Marele Premiu al Ungariei, iar în prezent este internat la spital, având şanse minime să mai dispute curse în acest sezon.
Michael Schumacher se intoarce in Formula 1
Michael Schumacher il va inlocui pe Felipe Massa in echipa de Formula 1 a celor de la Ferrari. Dupa accidentul teribil pe care pilotul brazilian l-a suferit in timpul sesiunilor de calificari de la Hungaroring, Ferrari a anuntat ca germanul de 40 de ani, care s-a retras din competitiile de F1 in 2006, va reveni in sanul echipei ca pilot.
“Cele mai importante lucruri sunt pe primul loc: multumim lui Dumnezeu, toate vestile de la Felipe sunt bune. Ii doresc toate cele bune. M-am intalnit cu Stefano Domenicali si Luca di Montezemolo si ne-am decis ca voi incepe sa ma pregatesc pentru a-i lua locul lui Felipe”, a declarat germanul, potrivit site-ului oficial al competitiei. …citeste mai mult
Webber obtine prima sa victorie in F1
Australianul Mark Webber a castigat o cursa frumoasa, dupa ce a plecat din pole position in Marele Premiu al Germaniei, dar si-a pierdut locul imediat ce a inceput cursa dupa o ciocnire cu Barrichello. Brazilianul a preluat conducerea, comisarii F1 l-au penalizat cu o trecere pe la boxe pe Webber, dar acesta a reusit sa-si recapete pozitia de lider, dupa o etapa exceptionala. Coechipierul sau de la Red Bull, Sebastian Vettel a obtinut locul al doilea, la o distanta de 9.2 secunde fata de primul loc. Podiumul a fost completat de Felipe Massa. Marea dezamagire a cursei a fost Hamilton, care a avut un start foarte bun, dar a facut pana si a iesit in decor in primul viraj. …citeste tot
Renault neaga plecarea lui Alonso
Pilotul spaniol al echipei Renault, Fernando Alonso, a negat că s-a înţeles cu Ferrari şi va evolua din sezonul viitor la echipa italiană.
“El va fi pilotul Renault şi anul viitor“, a spus vineri, directorul executiv al Renault, Carlos Ghosn, pentru un post radio.
Presa din Spania şi Italia a scris în ultimele zile că Alonso va ajunge din următorul sezon la Ferrari, unde îl va înlocui pe finlandezul Kimi Raikkonen. Reprezentanţii Ferrari au spus că ştirile sunt doar speculaţii, de aceeaşi părere fiind şi Alonso. …citeste tot
Bulgaria va gazdui un Mare Premiu de Formula 1
Bogdan Nikolov, presedintele Federatiei Bulgare de Motociclism (BMF) a declarat ca vecinii de la sud de Dunare vor semna, vineri, cu Bernie Ecclestone un contract de gazduire a unui Mare Premiu de Formula 1.
“Bulgaria este foarte aproape de a semna vineri o intelegere cu Bernie Ecclestone pentru perioada 2011-2015. De asemenea, trebuie sa precizam ca exista o optiune prin care sa putem extinde aceasta intelegere pana in 2020“, a declarat Nikolov in legatura cu posibilitatea destul de mare ca Bulgaria sa fie gazda in Marele Circ.
Intalnirea dintre delegatia bulgara si Ecclestone va avea loc pe circuitul de la Nurburgring, acolo unde se va desfasura Marele Premiu al Germaniei in acest week-end. …citeste tot
Alonso la Ferrari, anuntul oficial in septembrie

Din aceasta toamna, 11 septembrie ar putea avea o dubla conotatie istorica: ziua in care America a fost indoliata de atacul terorist si, mai nou, ziua cand cel mai bine pazit secret din ultima perioada a Formulei 1 va deveni public.
Speculatiile conform carora Fernando Alonso se va alatura echipei Ferrari fac de mult timp deliciul fanilor si al presei, dar niciodata nu s-a stiut cu adevarat daca este vreo farama de adevar in toata aceasta poveste. Acum, “zvonistii” inainteaza o noua ipoteza: cu ocazia Marelui Premiu de la Monza, Italia, Ferrari va anunta incheierea unui contract cu pilotul spaniol. …citeste tot
Ferrari, McLaren si altii vor sa infiinteze un alt campionat
Actualul campionat de Formula 1 va ramane fara principalii competitori dupa ce opt echipe si-au anuntat intentia de a parasi competitia si de a pune la punct un alt campionat pentru sezonul 2010. “A devenit clar ca nu mai putem face niciun compromis si refuzam inscrierea in noua editia a F1 din 2010″, au anuntat oficialii Formula One Team Association.
“Echipele au refuzat sa se inscrie in campionatul din sezonul urmator. Nu avem alta alternativa decat sa incepem pregatirile pentru o noua competitie“, au declarat reprezentantii echipelor care vor sa se retraga din cauza noilor reguli impuse de Max Mosley. …[citeste tot]
Jenson Button a castigat Marele Premiu al Principatului Monaco
Pilotul englez al echipei Brawn GP, Jenson Button, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Principatului Monaco, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, şi a bifat a cincea victorie a sa din acest sezon, informează site-ul competiţiei.
Button a fost urmat de colegul său de echipă, brazilianul Rubens Barrichello, iar ultima poziţie pe podium a fost ocupată de finlandezul Kimi Raikkonen, de la Ferrari.
Poziţia a patra i-a revenit brazilianului Felipe Massa (Ferrari), care a fost urmat de australianul Mark Webber (Red Bull) şi germanul Nico Rosberg (Williams).
Locul 7 a fost ocupat de spaniolul Fernando Alonso (Renault), iar pe 8 s-a clasat francezul Sebastien Bourdais (Toro Rosso).
Următoarea etapă din campionatul de Formula 1 va avea loc la 7 iunie, în Turcia.
Accident Renault R28 in Dubai
Renault F1 Team se află în această săptămână la Dubai, pentru o reprezentaţie de 4 zile, în care maşinile de Formula 1 trebuiau să facă un spectacol de zile mari. Din păcate, acum putem vorbi doar de o singură maşină, pentru că a doua a fost distrusă într-un accident pe circuitul din Dubai, acolo unde Ben Sulayem, la volanul unui monopost Renault R28 a pus la cale o mică liniuţă cu un Ford GT.
Acceleraţia s-a dovedit prea puternică şi condiţiile de drum înşelătoare, astfel că maşina a fost scăpată de sub control şi a ajuns în zid. Puteţi vedea acest lucru şi în clipul video ataşat.
Honda a vandut echipa de Formula 1
Constructorul japonez de automobile Honda Motor a anuntat, astazi, ca a vandut echipa de Formula 1 directorului acesteia, inginerul britanic Ross Brawn.
“Ca urmare a acestei vânzări, proprietatea echipei îi revine domnului Brawn, care intenţionează să facă totul pentru ca team-ul să concureze în acest an în Campionatul Mondial de Formula 1″, se arată într-un comunicat al constructorului Honda, care nu a dezvăluit valoarea tranzacţiei.
Ross Brawn, în vârstă de 54 de ani, s-a alăturat echipei Honda din 2007, după ce a lucrat anterior la Ferrari, Benetton, Jaguar şi Arrows.
“Suntem foarte bucuroşi că i-am putut vinde echipa lui Ross Brawn, cu care am trăit provocările competiţiei în F1, şi îi suntem recunoscători pentru decizia sa”, a declarat Hiroshi Oshima, responsabilul diviziei automobilism la Honda.
Brawn îi păstrează pe Button şi Barrichello în echipă
Britanicul Jenson Button şi brazilianul Rubens Barrichello, piloţii Honda în 2008, vor fi păstraţi în echipă de către noul proprietar, Ross Brawn.
“Experienţa lor vastă ne va fi indispensabilă pentru a câştiga timp ca să fim pregătiţi pentru prima cursă a sezonului”, a spus Brawn.
Ross Brawn nu l-a angajat pe brazilianul Bruno Senna, nepotul lui Ayrton Senna, care spera să devină pilotul echipei Honda.
“Se pare că Brawn a vrut să meargă la sigur, pentru că este mai uşor să colaboreze cu Rubens Barrichello, cu care a muncit mult timp”, a declarat Senna, în vârstă de 25 de ani.
Honda şi-a anunţat, la 5 decembrie 2008, retragerea din F1, cauzată de criza economică mondială. În 2008, această echipă a terminat Campionatul Mondial pe locul nouă în clasamentul constructorilor.
Q&A: Charlie Whiting – explicatii asupra regulamentului 2009
Site-ul oficial al FIA a publicat un interviu cu Charlie Whiting, delegatul tehnic al federatiei, in care acesta incearca sa puna si mai multa lumina asupra noutatilor regulamentului tehnic pentru sezonul 2009.
- Pneurile slick care vor fi folosite din nou incepand cu 2009 vor fi de patru compozitii, iar diferenta dintre aceste specificatii va fi una mai mare decat in 2008; si in acest an pilotii vor fi obligati sa foloseasca doua compozitii diferite pe parcursul unui Mare Premiu si, pentru spectacol, FIA a cerut Bridgestone ca diferentele dintre specificatii sa fie mai mari decat in trecut; japonezii n-au finalizat inca cele patru specificatii. S-a stabilit ca in 2008 diferenta per turul de circuit intre cele doua compozitii de pneuri impuse a fi folosite intr-o cursa era de una sau doua sutimi de secunda. Whiting spune ca, dupa parerea sa, in 2009 diferenta intre doua tipuri de pneuri va fi situata in jurul unei jumatati de secunda.
- Aerodinamica masinilor a fost restrictionata dupa indelungi cercetari [alaturi de directorii tehnici ai Renault, Ferrari si McLaren] pentru ca masinile din spate sa intampine mai putine turbulente; astfel, elementul cheie este reprezentat de partea din mijloc a aripii fata [o lungime de jumatate de metru] ce trebuie sa fie identica la toate monoposturile. Charlie Whiting spune ca s-a ajuns la definirea regulamentului ce mai implica o aripa spate mai inalta si mai ingusta, micsorarea si mutarea in spate a difuzorului sau interzicerea bargeboard-urilor si a apendicelor aerodinamice, dupa cinci sesiuni de lucru in tunelul de vant.
- Avand in vedere faptul ca nu toate echipele au ales acelasi drum pentru proiectarea KERS, Whiting este sigur ca la un moment dat una dintre idei se va dovedi a fi cea mai buna, “chiar daca in acest moment nicio echipa nu s-a diferentiat la acest capitol”; s-a discutat mult despre siguranta angajatilor echipelor si chiar a comisarilor avand in vedere masinile cu sistemul KERS montat, iar BMW au fost cei care au condus grupul special conceput pentru acest capitol in cadrul Overtaking Working Group. Exista o propunere pentru a ajuta comisarii de cursa cand acestia sunt nevoiti sa intervina la o masina ce se opreste pe pista – accident sau probleme tehnice; astfel, vor exista pe masini indicatoare [lumini] pentru statusul KERS si acestia vor sti daca interventia poate fi facuta in siguranta. Comisarii vor purta manusi de cauciuc si va exista un cod de culori pentru piese/componente.
- S-a renuntat la penalizarea cu 10 pozitii pe grila de start daca un pilot schimba motorul fara a respecta regula celor trei weekend-uri consecutive; acum, fiecare pilot va avea la dispozitie doar opt motoare pentru a trece prin tot sezonul si va fi penalizat atunci cand il va folosi pe al noualea. Asadar, cele opt motoare vor putea fi folosite de echipe dupa bunul plac. De asemenea, daca pana acum motorul ‘de cursa’ era folosit sambata si duminica, si un alt motor in antrenamentele de vineri, in cele 17 weekend-uri din 2009 monoposturile vor fi propulsate si vinerea de un motor ‘de cursa’. De exemplu, un motor va fi folosit in antrenamentele de vineri pentru doua-trei-patru etape consecutive, acesta urmand sa fie inlocuit pentru sambata si/sau duminica de un altul – se pot face oricate schimbari/rocade, singura conditie fiind aceea de a nu folosi decat opt motoare.
- Limita de kilometri de teste a fost injumatatita pentru 2009 – de la 30.000 la 15.000 km – si au fost interzise testele pe parcursul sezonului; adica nu va mai exista niciun test cu sapte zile inainte de startul sezonului pana la sfarsitul anului – 31 decembrie 2009. Vor fi permise doar opt zile de teste aerodinamice pe linie dreapta – probabil opt zile pentru fiecare echipa; de asemenea, vor putea fi organizate cateva teste speciale pentru piloti tineri, cei fara superlicenta.
- Linia boxelor nu va ma fi inchisa in 2009, insa va fi introdusa o perioada minima de timp in care un pilot poate ajunge la boxe odata ce Safety Car-ul va fi scos pe pista; se va cunoaste pozitia exacta a masinii pe circuit in momentul lansarii SC-ului, iar pilotul va vedea pe display, in secunde, perioada de timp pe care trebuie s-o respecte inainte de a intra la boxe.
- Pana acum echipele puternice din punct de vedere financiar foloseau tunelele de vant in trei schimburi de personal, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, iar team-urile mai mici nu aveau cum sa tina pasul cu un astfel de ritm de dezvoltare; tunelul de vant va putea fi folosit de-acum doar 40 de ore pe saptamana, iar cei care vor incalca aceasta reglementare vor fi “aspru pedepsiti”.
KERS: Kinetic Energy Recovery Systems
KERS transformă energia cinetică rezultată în timpul frânării în energie electrică. Energia electrică rezultată este stocată într-o baterie. La fiecare tur, bateria se va umple cu energie electrică, iar pilotul va beneficia de un turbo boost de aproximativ 6.5 secunde. Totul doar printr-o simplă apăsare a unui buton plasat pe volan. În cele 6.5 secunde capacitatea normală a motorului va beneficia de 82 cai putere, spor suplimentar.
Cand a fost conceput, inginerii au avut de ales intre doua abordari diferite. Prima consta din folosirea unei volante de carbon legata de diferential printr-o transmisie CVT (Continuous Variable Transmission). Sistemul stocheaza energia mecanica, ofera o capacitate mare de stocare si are avantajul de a functiona indepedent de cutia de viteze. Totusi, pentru a fi folosit intr-un mod cat mai eficient, este nevoie de cateva actuatoare puternice si voluminoase, si mult spatiu. A doua optinune este aceea de a te baza pe un motor electric ce incarca acumulatorii pe perioadele de franare si ofera putere pe acceleratii.
O simulare a sistemului cu acumulatori:
O simulare a sistemului cu volant:
Un alt video in care se face o comparatie intre cele doua sisteme – iar avantajele, pentru ca cel care face comparatia este un colaborator al Flybird (sistem cu volant pe care-l vor folosi cei de la Williams), sunt de partea sistemului mecanic:
Lansarile monoposturilor pentru sezonul 2009
Pregatirile pentru noul sezon din Marele Circ sunt in linie dreapta, majoritatea echipelor angrenate in Formula 1 urmand sa prezinte noile monoposturi in saptamanile urmatoare. Cei mai grabiti sunt italienii de la Ferrari, Scuderia urmand sa prezinte modelul F2009 in data de 12 ianuarie. Singurele care nu au precizat nimic sunt Honda (asteapta sa fie cumparata) si Force India.
12 ianuarie Ferrari
Italienii isi vor prezenta noul monopost la Fiorano, in data de 12 ianuarie, desi initial se vorbise de data de 15 ianuarie. Evenimentul va avea loc pe circuitul din localitate, Felipe Massa urmand sa faca primele teste cu noua masina.
15 ianuarie Toyota
Ramasi in Formula 1 desi toata lumea ii vedea retrasi, japonezii de la Toyota isi vor prezenta masina cu care vor ataca sezonul 2009 (TF109) in data de 15 ianuarie, pentru ca testele propriu-zise sa inceapa cinci zile mai tarziu, la Algarve Motor Park, in Portugalia.
16 ianuarie McLaren Mercedes
McLaren Mercedes va arata lumii noua masina in data de 16 ianuarie, la baza de la Woking. Monopostul MP4-24 a fost creat pentru a cuceri totul in noul sezon, titlul atat la constructori cat si la piloti.
19 ianuarie Williams si Renault
In ziua de 19 ianuarie vom avea parte de doua lansari, echipele Renault si Williams urmand sa isi prezinte noile masini. Francezii au declarat in mai multe randuri ca au imbunatatit serios calitatile bolidului, obiectivul pentru 2009 fiind titlul mondial cu spaniolul Fernando Alonso. De cealalta parte, Williams isi doreste o clasare constanta in vecinatatea podiumului. Cele doua team-uri isi vor prezenta monoposturile in Portugalia.
20 ianuarie BMW Sauber
Nemtii de la BMW isi doresc sa intre serios in lupta pentru titlul de campioana cu ajutorul noului monopost care va fi prezentat pe 20 ianuarie la Valencia. Cu Robert Kubica drept pilot principal, BMW-ul vrea sa le ajunga din urma pe McLaren si Ferrari, marile favorite din F1.
9 februarie Red Bull
Echipa patronata de Dietrich Mateschitz a confirmat ca RB5, noul monopost pentru 2009, va fi vazut pentru prima data in ziua de 9 februarie, desi initial lansarea fusese prevazuta in martie. Oficialii celor de la Red Bull au precizat ca au ales sa prezinte atat de tarziu masina tocmai pentru a castiga timp pentru teste suplimentare.
Dupa 10 februarie Toro Rosso
Reprezentantii celor de la Toro Rosso nu au putut oferi o data sigura pentru lansarea monopostului pentru sezonul 2009, acestia multumindu-se sa afirme ca totul se va intampla undeva dupa 10 februarie.
Honda si Force India, situatii mai mult decat neclare
Singurele echipe care nu au prezentat niciun fel de informatie in legatura cu prezentarea noului monopost sunt Honda (care inca mai asteapta sa fie cumparata de cineva) si Force India.
Prima etapa a sezonului 2009 din Formula 1 va avea loc in Australia, la Melbourne Park, in data de 29 martie.
Sursa: hotnews.ro
Regulamentul nou pentru sezonul 2009
FIA a dat astazi publicitatii deciziile WMSC cu privire la modificarile din 2009 (si dupa) pentru reducerea drastica a costurilor din cea mai cunoscuta disciplina a motorsportului. Este important de subliniat faptul ca s-a ajuns la aceasta lista printr-o intelegere deplina intre team-uri, dar si intre team-uri (FOTA) si FIA.Sezonul de Formula 1 2009
Motor
- Viata motoarelor va fi dublata. Fiecare pilot va folosi un maximum de opt motoare pe durata intregului sezon – plus patru pentru teste (adica un maxim de 20 de motoare pentru fiecare echipa)
- Motoarele vor fi limitate la 18.000 RPM ( fata de 19.000 RPM in 2008 )
- Nu vor fi permise modificari interne. Se va putea umbla doar la injectoare si palniile de deasupra supapelor de admisie
- Regula celor trei curse consecutive cu acelasi motor votata in 5 noiembrie va ramane in vigoare pentru 2009
- Costul motoarelor pentru echipele independente va fi cu circa 50% mai ieftin decat nivelul din 2008
- S-a ajuns la un acord unanim cu privire la o lista de modificari posibile aduse la motorul Renault pentru 2009; toate celelalte motoare vor ramane nemodificate. Nu va fi nevoie de teste comparative.
Teste
- Nu se vor face teste in afara de sesiunile de antrenamente din weekend-urile de cursa
Cercetari in domeniul aerodinamic
- Dupa 1 ianuarie nu se vor mai putea folosi tunele aerodinamice care sa lucreze cu machete mai mari de 60% din dimensiunile normale ale monoposturilor si cu o viteza a aerului mai mare de 50 m/s
- O formula de echlibru intre lucrul in tunelul aerodinamic si cercetarile CFD (simulari pe calculator) va fi propusa catre FIA daca echipele vor ajunge la un acord in acest sens.
Activitatea din fabrica
- Fabricile vor fi inchise pentru sase saptamani din anul calendaristic, in concordanta cu legile locale.
Weekend-ul de cursa
- Forta de munca va fi redusa printr-un numar de masuri, incluzand aici punerea la comun a informatiilor despre pneuri si combustibil pentru a elimina necesitatea ‘spionilor’ [oamenii al caror job este sa urmeasca fiecare pas facut de rivali].
Spectacolul sportiv
- Se fac sondaje ale pietei pentru a masura reactia publicului la anumite posibile modificari, incluzand modificari ale calificarilor si propunerea inlocuirii punctelor oferite pilotilor cu medalii. Propunerilor vor fi trimise la FIA atunci cand se vor cunoaste rezultatele sondajelor.
Nota: Se estimeaza ca aceste modificari pentru 2009 sa reduca bugetele alocate de producatorii auto ce finanteaza echipele cu 30% fata de 2008, in timp ce reducerile pentru echipele independente vor fi chiar mai substantiale.
Sezonul de Formula 1 2010
Grupul motopropulsor
- Motoarele vor fi disponibile echipelor independente pentru mai putin de 5 milioane de euro per team per sezon. Acestea [motoarele] vor veni fie de la furnizori independenti fie de la echipele de uzina cu certitudinea continuitatii. In cazul alegerii unui furnizor independent contractul trebuie semnat nu mai tarziu de 20 decembrie 2008
- Acelasi motor va continua sa fie folosit in 2011 si 2012 (adica nu va exita niciun nou motor pentru 2011)
- In functie de aspectul practic, aceeasi transmisie va fi folosita de toate echipele.
Sasiul
- O lista de elemente ale sasiului va fi pregatita si se vor lua decizii cu privire la fiecare dintre aceste elemente daca respectiva componenta reprezinta un castig de performanta
- Anumite elemente vor fi stabilite drept unele ce ofera castig de performanta, dar vor fi fabricate din materiale necostisitoare
- Elementele care nu se constituie in castig de performanta vor fi stabilite si vor fi obtinute sau manufacturate prin cea mai ieftina modalitate posibila.
Weekend-ul de cursa
- Sisteme radio si telemetrie standardizate
- Interzicerea ‘paturilor’ de incalzire a pneurilor
- Interzicerea sistemelor mecanice de purificare a gazului folosit la umflarea pneurilor
- Interzicerea realimentarilor
- Posibila reducere a distantei parcurse intr-o cursa sau a duratei unei curse (o propunere care va tine cont de rezultatele sondajelor).
Activitatea din fabrici
- Si mai multe restrictionari asupra cercetarilor din domeniul aerodinamic
- Interzicerea inelelor de ranforsare a pneurilor (altele in afara de cele verticale)
- Analiza completa asupra instalatiilor/utilajelor din fabrici si propuneri in privinta restrictionarii asupra acestor facilitati.
Pe perioda mai lunga
FIA si FOTA vor studia posibilitatea unui nou grup motopropulsor pentru 2013 bazat pe eficientizarea energiei (obtinerea unui lucru mecanic mai mare pentru o energie consumata mai mica). Regulamentul va fi astfel conceput incat va asigura faptul ca cercetarile pe care le presupune un asemenea grup motopropulsor vor contribui in mod real la eficientizarea masinilor.
Un sistem KERS bine pus la punct va fi cel mai probabil un element important pentru un grup motopropulsor eficient din punct de vedere energetic. Pe termen scurt, sistemul KERS face parte din regulamentul pentru 2009, insa nu este obligatoriu. Pentru 2010 FOTA ia in considerare propuneri pentru standardizarea acestui sistem. FIA astepta propunerile.
Un numar de alte amendamente au fost adoptate pentru regulamentul sportiv si tehnic pentru 2009 so 2010.
Lewis Hamilton a castigat titlul mondial
Pilotul britanic Lewis Hamilton a câştigat, duminică, titlul mondial la piloţi, reuşind să termine pe primul loc în clasamentul general, deşi s-a clasat în ultima cursă a sezonului, Marele Premiu al Braziliei, pe locul 5.
Marele Premiu de Formula 1 din Brazilia a fost câştigat de Felipe Massa (Ferrari), iar englezul Lewis Hamilton (McLaren) a terminat pe locul 5, reuşind să devină cel mai tânăr campion mondial din istorie, el aflându-se la al doilea sezon din carieră.
Campionatul mondial la constructori a fost câştigat de Ferrari.
Pilotul Lewis Hamilton, noul campion mondial de Formula 1, a afirmat că este fericit pentru câştigarea titlului, mai ales că familia sa a fost alături de el la cea mai grea cursă din carieră.
“Sunt fără voce. Tatăl meu este aici, alături de fratele meu. A fost o călătorie lungă, în care am făcut multe sacrificii. Când a început ploaia, îmi era greu să menţin viteza şi nu am vrut să risc. În ultimul viraj am reuşit să-l întrec pe Glock. Nu pot decât să-i mulţumesc lui Dumnezeu. Este una dintre cele mai mari curse din viaţa mea, poate cea mai mare. Sunt în extaz, este un vis”, a afirmat Lewis Hamilton.
Acesta a reuşit să obţină titlul mondial în ultimul tur al cursei, fiind pentru o scurtă perioadă depăşit de Glock, care a urcat pe locul 5, în timp ce Massa, care terminase cursa, era campion mondial. Echipa Ferrari se bucura pentru victorie, deoarece grafica computerizată îl arăta pe Hamilton pe 6, dar în cele din urmă pilotul britanic a revenit pe locul 5 în cursă, suficient să câştige titlul de campion mondial.
Lewis Hamilton a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1, deoarece duminică avea vârsta de 23 de ani şi 301 zile.
Lewis Carl Davidson Hamilton, pe numele său complet, s-a născut la 7 ianuarie 1985, în Stevenage, Anglia. Părinţii săi au divorţat când el avea doi ani, iar bunicul din partea tatălui a emigrat în Anglia din insulele Caraibe, în anii 1950.
Pilotul britanic şi-a început cariera la vârsta de 8 ani, iar la 10 ani a câştigat campionatul englez de karting. În 1998 a semnat cu McLaren, iar doi ani mai târziu a câştigat campionatul european de karting. În 2003 a cucerit titlul la Formula British Renault, iar în 2005 a câştigat titlul Euroseries F3 şi MP Monaco F3.
În urmă cu doi ani a cucerit campionatul GP2, iar în Formula 1 a debutat sezonul trecut, fiind primul pilot de culoare din istorie care a câştigat un Mare Premiu. În primele nouă curse ale anului trecut, a terminat pe podium, reuşind să fie implicat şi în lupta pentru câştigarea titlului.
Damon Hill, fost campion mondial, a afirmat că victoria lui Hamilton este incredibilă, iar ultima cursă a fost una dintre cele mai antrenante din ultimul timp. “Suntem cu adevărat mândri, este un trofeu important pentru Marea Britanie”, a spus acesta, în timp ce ministrul englez al sportului, Andy Burnham, a declarat că “este o zi istorică pentru sportul automobilistic britanic”.
Preşedintele lui McLaren-Mercedes, Ron Dennis, a declarat că Hamilton a demonstrat în toate cursele sezonului că este cel mai valoros pilot şi merită titlul mondial.
Clasamentul piloţilor în MP de Formula 1 al Braziliei, ultima etapă a sezonului:
1. Felipe Massa (Ferrari) 1h:34m:11,435s
2. Fernando Alonso (Renault) la 13,298s
3. Kimi Raikkonen (Ferrari) la 16,235s
4. Sebastian Vettel (STR-Ferrari) la 38,011s
5. Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes) la 38,907s
6. Timo Glock (Toyota) la 44,368s
7. Heikki Kovalainen (McLaren-Mercedes) la 55,074s
8. Jarno Trulli (Toyota) la 1m:08,463s
9. Mark Webber (Red Bull-Renault) la 1m:19,666s
10. Nick Heidfeld (BMW Sauber) la un tur
11. Robert Kubica (BMW Sauber) la un tur
12. Nico Rosberg (Williams) la un tur
13. Jenson Button (Honda) la un tur
14. Sebastien Bourdais (STR-Ferrari) la un tur
15. Rubens Barrichello (Honda) la un tur
16. Adrian Sutil (Force India-Ferrari) la două tururi
17. Kazuki Nakajima (Williams-Toyota) la două tururi
18. Giancarlo Fisichella (Force India-Ferrari) la două tururi
Nelson Piquet Jr (Renault) şi David Coulthard (Red Bull) au abandonat.
Clasamentul final al piloţilor în sezonul 2008:
1. Lewis Hamilton (Marea Britanie) McLaren-Mercedes – 98 puncte – campion mondial
2. Felipe Massa (Brazilia) Ferrari – 97p
3. Kimi Raikkonen (Finlanda) Ferrari – 75p
4. Robert Kubica (Polonia) BMW Sauber – 75p
5. Fernando Alonso (Spania) Renult – 61p
6. Nick Heidfeld (Germania) BMW Sauber – 60p
7. Heikki Kovalainen (Finlanda) McLaren-Mercedes – 53p
8. Sebastian Vettel (Germania) STR-Ferrari 35p
9. Jarno Trulli (Italia) Toyota – 31p
10. Timo Glock (Germania) Toyota – 25p
11. Mark Webber (Australia) Red Bull-Renault 21p
12. Nelsinho Piquet (Brazilia) Renault 19p
13. Nico Rosberg (Germania) Williams-Toyota – 17p
14. Rubens Barrichello (Brazilia) Honda – 11p
15. Kazuki Nakajima (Japonia) Williams-Toyota – 9p
16. David Coulthard (Marea Britanie) Red Bull-Renault – 8p
17. Sebastien Bourdais (Franţa) STR-Ferrari – 4p
18. Jenson Button (Marea Britanie) Honda – 3p
19. Giancarlo Fisichella (Italia) Force India-Ferrari – 0p
20. Adrian Sutil (Germania) Force India-Ferrari – 0p
21. Takuma Sato (Japonia) Super Aguri-Honda – 0p
22. Anthony Davidson (Marea Britanie) Super Aguri-Honda – 0p
Clasamentul general al constructorilor:
1. Ferrari 172p – campioană mondială
2. McLaren-Mercedes 151p
3. BMW Sauber 135p
4. Renault 80p
5. Toyota 56p
6. STR-Ferrari 39p
7. Red Bull-Renault 29p
8. Williams-Toyota 26p
9. Honda 14p
10. Force India-Ferrari 0p
11. Super Aguri-Honda 0p
Lista tuturor campionilor mondiali din Formula 1:
2008: Lewis Hamilton (Marea Britanie/McLaren-Mercedes)
2007: Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari)
2006: Fernando Alonso (Spania/Renault)
2005: Fernando Alonso (Spania/Renault)
2004: Michael Schumacher (Germania/Ferrari)
2003: Michael Schumacher (Germania/Ferrari)
2002: Michael Schumacher (Germania/Ferrari)
2001: Michael Schumacher (Germania/Ferrari)
2000: Michael Schumacher (Germania/Ferrari)
1999: Mika Hakkinen (Finlanda/McLaren-Mercedes)
1998: Mika Hakkinen (Finlanda/McLaren-Mercedes)
1997: Jacques Villeneuve (Canada/Williams-Renault)
1996: Damon Hill (Marea Britanie/Williams-Renault)
1995: Michael Schumacher (Germania/Benetton-Renault)
1994: Michael Schumacher (Germania/Benetton-Ford)
1993: Alain Prost (Franţa/Williams-Renault)
1992: Nigel Mansell (Marea Britanie/Williams-Renault)
1991: Ayrton Senna (Brazilia/McLaren-Honda)
1990: Ayrton Senna (Brazilia/McLaren-Honda)
1989: Alain Prost (Franţa/McLaren-Honda)
1988: Ayrton Senna (Brazilia/McLaren-Honda Turbo)
1987: Nelson Piquet (Brazilia/Williams-Honda Turbo)
1986: Alain Prost (Franţa/McLaren-TAG Turbo)
1985: Alain Prost (Franţa/McLaren-TAG Turbo)
1984: Niki Lauda (Austria/McLaren-TAG Turbo)
1983: Nelson Piquet (Brazilia/Brabham-BMW Turbo)
1982: Keke Rosberg (Finlanda/Williams-Ford)
1981: Nelson Piquet (Brazilia/Brabham-Ford)
1980: Alan Jones (Australia/Williams-Ford)
1979: Jody Scheckter (Africa de Sud/Ferrari)
1978: Mario Andretti (Statele Unite/Lotus-Ford)
1977: Niki Lauda (Austria/Ferrari)
1976: James Hunt (Marea Britanie/McLaren-Ford)
1975: Niki Lauda (Austria/Ferrari)
1974: Emerson Fittipaldi (Brazilia/McLaren-Ford)
1973: Jackie Stewart (Marea Britanie/Tyrrell-Ford)
1972: Emerson Fittipaldi (Brazilia/Lotus-Ford)
1971: Jackie Stewart (Marea Britanie/Tyrrell-Ford)
1970: Jochen Rindt (Austria/Lotus-Ford) – post-mortem
1969: Jackie Stewart (Marea Britanie/Matra-Ford)
1968: Graham Hill (Marea Britanie/Lotus-Ford)
1967: Denis Hulme (Noua Zeelandă/Brabham-Repco)
1966: Jack Brabham (Australia/Brabham-Repco)
1965: Jim Clarke (Marea Britanie/Lotus-Climax)
1964: John Surtees (Marea Britanie/Ferrari)
1963: Jim Clarke (Marea Britanie/Lotus-Climax)
1962: Graham Hill (Marea Britanie/BRM)
1961: Phil Hill (Statele Unite/Ferrari)
1960: Jack Brabham (Australia/Cooper-Climax)
1959: Jack Brabham (Australia/Cooper-Climax)
1958: Mike Hawthorne (Marea Britanie/Ferrari)
1957: Juan Manuel Fangio (Argentina/Maserati)
1956: Juan Manuel Fangio (Argentina/Lancia, Ferrari)
1955: Juan Manuel Fangio (Argentina/Mercedes)
1954: Juan Manuel Fangio (Argentina/Mercedes, Maserati)
1953: Alberto Ascari (Italia/Ferrari)
1952: Alberto Ascari (Italia/Ferrari)
1951: Juan Manuel Fangio (Argentina/Alfa Romeo)
1950: Giuseppe Farina (Italia/Alfa Romeo)
Marele Premiu al Braziliei: Declaratii dupa calificari
Felipe Massa (Ferrari), locul I: “Ma simt fantastic dupa ce am reusit cel de-al treilea pole consecutiv pe acest circuit si sunt extrem de emotionat vazand cum sarbatoreste toata lumea in tribune. Am reusit un tur grozav la prima incercare din Q3 si puteam chiar sa renunt la a doua incercare, dar nu stii niciodata ce se poate intampla: am fost primul care si-a terminat posibilitatile de a stabili un timp si ar fi fost o prostie ca cineva sa-mi imbunatateasca turul. Oricum, stiu ca ma pot baza pe o strategie buna pentru maine. Masina functioneaza foarte bine si acum sunt in cea mai buna pozitie pentru start. Voi incerca sa castig: acesta este obiectivul meu. Nu ma gandesc la restul, caci nu depinde totul de maine si nici chiar de echipa. Sunt calm: exista asteptari atat de mari din partea celor din jurul meu, dar toata aceasta atentie imi ofera o energie pozitiva pe care voi incerca s-o exploatez maine.”
Jarno Trulli (Toyota), locul 2: “Inainte de a veni aici stiam ca acesta va fi unul dintre acele circuite dificile, tehnice, unde as putea fi puternic si masina mea ar putea fi foarte competitiva. Astfel ca m-am pregatit si am asteptat acest Mare Premiu si iata-ma. Am fost foarte competitivi intregul weekend si am jucat bine pe parcursul calificarilor, pastrand set-uri de pneuri si pregatindu-ma pentru Q3. In cele din urma am reusit un tur foarte bun. E putin ironic, caci pentru prima data in cariera m-am gandit ca noi voi putea participa din cauza racelii. Astfel ca dupa acest rezultat trebuie sa multumesc intregii echipe – mecanicilor, inginerilor si, de asemenea, medicului. Sunt foarte fericit pentru toata lumea si acest rezultat arata progresul pe care l-am facut in acest sezon. Acum sper intr-un finish pozitiv.”
Kimi Raikkonen (Ferrari), locul 3: “N-a fost o sesiune perfecta dar sunt multumit de locul obtinut pe grila, caci sunt astfel intr-o pozitie buna pentru cursa. Pe acest circuit locul 3 este mai bun decat pozitia a doua pe grila. Sunt foarte increzator pentru cursa: avem o masina minunata si comportamentul subvirator pe care l-a avut in Q3 astazi n-ar trebui sa fie o problema maine. Stim foarte bine ce avem de facut pentru ca echipa sa-si atinga obiectivele. Vom incerca sa ne desprindem in fata si apoi sa rulam in propria cursa, asa cum am facut in 2007, iar apoi vom vedea cum stam. Desigur, vom avea nevoie de ceva noroc. Pneurile sunt la limita aici si va fi important sa le pastram intr-o stare buna cat mai mult: din acest punct de vedere suntem intr-o forma buna.”
Lewis Hamilton (McLaren Mercedes), locul 4: “Felicitari lui Felipe pentru pole-ul reusit in fata fanilor din tara natala – a facut o treaba foarte buna astazi. Dar, maine, ma voi concentra asupra propriei mele curse: va fi o dupa-amiaza dificila dar sunt relaxat cu privire la strategia pe care ne-am ales-o; cei din fata se bazeaza probabil pe o altfel de strategie. Dar suntem intr-o pozitie buna pentru a termina pe aceeasi pozitie pe care suntem astazi – iar acesta trebuie sa fie obiectivul nostru. Nu trebuie sa facem nimic spectaculos.”
Heikki Kovalainen (McLaren Mercedes), locul 5: “Cred ca am avut o sesiune de calificari normala. Masina mea a functionat bine inca de la inceputul primei parti si balansul bun si performanta au fost subliniate de timpul meu, cel mai rapid per total, din Q2. Singur, am prefera sa fim pe prima linie – oricum, va trebui sa vedem ce strategie de cursa au cei din fata noastra. Noi avem incredere in strategia noastra si ar trebui sa avem o baza puternica pentru o cursa buna maine.”
Fernando Alonso (Renault), locul 6: “Ne-am gandit ca va fi o dupa-amiaza foarte stransa si nu ne-am inselat deloc. Stiam ca va fi dificil sa incercam sa-i egalam pe cei de la Ferrari si McLaren si deci cred ca am atins nivelul maxim posibil calificandu-ne pe pozitia a sasea astazi. Sper acum ca strategia si pneurile vor functiona cum trebuie pentru a avea o cursa puternica maine.”
Sebastian Vettel (Toro Rosso), locul 7: “E bine ca am reusit sa ajungem pentru ultima data in acest an cu ambele masini in Q3. A fost o sesiune distractiva. Am avut un tur extrem de bun in Q2. Apoi Q3 a inceput bine si am reusit o buna prima incercare, dar nu sunt foarte sigur unde am pierdut timp la a doua incercare, caci n-am mai ‘simtit’ bine pneurile.”
Nick Hedifeld (BMW Sauber), locul 8: “Calificarile au fost in regula pentru mine. In Q3 m-am gandit ca voi reusi sa imbunatatesc timpul cu mai mult de trei zecimi de secunda venite de la trecerea pe pneuri de compozitie mai moale, dar trebuie sa spun ca a fost un tur bun si cu toate astea n-am putut sa scot mai mult. Sper intr-o cursa buna maine.”
Sebastien Bourdais (Toro Rosso), locul 9: “Evident, vrei sa termini sezonul intr-o nota pozitiva si acest rezultat este super, am fost pentru a sasea oara in acest sezon in top 10. Situatia s-a imbunatatit pentru mine in ultimele cateva curse si performanta de astazi confirma acest lucru. Turul meu a fost probabil cel mai bun tur reusit de mine in Q3 in acest an, astfel ca sunt foarte multumit. Prima incercare din Q1 a fost dezastruoasa si in al doilea am urcat pe un vibrator, si credeam deci ca s-a terminat pentru mine. Apoi in Q2 am reusit la limita un tur suficient de bun pentru a ajunge in top 10. Maine exista o probabilitate ridicata pentru ploaie si cred ca strategia noastra este suficient de flexibila pentru a face fata oricarei situatii.”
Timo Glock (Toyota), locul 10: “Am muncit mult astazi pentru a imbunatati set-up-ul dupa ce ieri am avut ceva probleme. Pana la urma am gasit un balans decent in aceasta dupa-amiaza. In partea a doua am avut un ritm bun si masina a parut rapida. Am coborat sub un minut si 12 secunde in penultima incercare, dar apoi, la sfarsitul sesiunii, am iesit din nou cu un set de pneuri marcate. Avand in vedere ce a urmat am fi putut sa le pastram pentru Q3, lucru care ne-ar fi putut ajuta. Locul 10 nu e rau, dar am fi putut realiza ceva mai mult.”
Robert Kubica (BMW Sauber), locul 13: “E evident ca pozitia nu este cea mai buna pentru cursa de maine. E al doilea weekend consecutiv in care am avut probleme de aderenta cu masina mea. Luand startul de pe o pozitie atat de indepartata cursa mea va fi foarte ingreunata.
Felipe Massa va pleca din pole position in Marele Premiu al Braziliei
Pilotul brazilian al echipei Ferrari, Felipe Massa, va pleca de pe prima poziţie a grilei de start a Marelui Premiul al Braziliei, ultima etapă a sezonului de Formula 1, după ce a obţinut cel mai bun timp în calificările care au avut loc sâmbătă.
Liderul clasamentului general şi rivalul lui Massa la câştigarea titlului de campion mondial, Lewis Hamilton, de la McLaren-Mercedes, va pleca de pe poziţia a patra, în timp ce de pe locul doi va porni Jarno Trulli (Toyota), urmat de Kimi Raikkonen de la Ferrari.
Gria de start a Marelui Premiu al Braziliei:
1. Felipe Massa (Ferrari) 1:12.368
2. Jarno Trulli (Toyota) 1:12.737
3. Kimi Raikkonen (Ferrari) 1:12.825
4. Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes) 1:12.830
5. Heikki Kovalainen (McLaren-Mercedes) 1:12.917
6. Fernando Alonso (Renault) 1:12.967
7. Sebastian Vettel (Toro Rosso-Ferrari) 1:13.082
8. Nick Heidfeld (BMW-Sauber) 1:13.297
9. Sebastien Bourdais (Toro Rosso-Ferrari) 1:14.105
10. Timo Glock (Toyota) 1:14.230
11. Nelson Piquet Jr (Renault) 1:12.137
12. Mark Webber (Red Bull-Renault) 1:12.289
13. Robert Kubica (BMW-Sauber) 1:12.300
14. David Coulthard (Red Bull-Renault) 1:12.717
15. Rubens Barrichello (Honda) 1:13.139
16. Kazuki Nakajima (Williams-Toyota) 1:12.800
17. Jenson Button (Honda) 1:12.810
18. Nico Rosberg (Williams-Toyota) 1:13.002
19. Giancarlo Fisichella (Force India-Ferrari) 1:13.426
20. Adrian Sutil (Force India-Ferrari) 1:13.508
Lewis Hamilton are un avans de 7 puncte faţă de Massa în clasamentul general al piloţilor, în timp ce în ierarhia constructurilor conduce Ferrari, cu 156 de puncte, urmată de McLaren, cu 145 de puncte.
Marele Premiu al Braziliei va avea loc duminică, de la ora 19:00 (ora României).



