The Pink Panther 2

The legendary Pink Panther diamond has been stolen!

Cred ca filmul ar putea fi numit „Ze Pink Panzer Deux” si am reusi astfel sa rezumam toata actiunea. Sau toate motivele de ras cel putin…Am ajuns la cinema la Pantera Roz 2 printr-o intamplare, dat fiind ca eram dupa o zi de munca dar bunul meu prieten Teo m-a convins sa merg la film. Aveam de ales intre My Bloody Valentine si The Pink Panther 2, iar Andreea l-a ales pe cel de-al doilea.

Daca e sa ma intrebi, unul din cele mai proaste filme facute vreodata. Dar, o chestie interesanta observata in timp, este ca oricat de prost este filmul, daca il vezi cu oameni care stiu sa se distreze, nu ai cum sa nu te simti excelent. Si la fel si invers: oricat de bun este un film, daca mergi cu persoane plictisit, nu are cum sa te impresioneze. Publicul din sala a stiut sa guste glumele chiar la doua faze doi vecini din spatele meu s-au intepat putin, chestie care m-a facut sa rad la fel de tare ca la glumele din film. In public au fost Mihai Bendeac, Gabriel Cotabita si o prietena, care au stat pe acelasi rand cu noi. Asadar, filmul a fost bun iar banii dati pe bilet, pe deplin meritati.

Desi sceptic de felul meu cand vine vorba de sequels, mai ales cand vine vorba de al 10-lea sequel am hotarat sa ii dau o sansa. Nu imi pare prea rau. Desi in copilarie am avut ceva contact cu seria de filme a lui Peter Sellers, nu imi aduc aminte mare lucru, iar anul trecut am reusit sa vad mai mult sau mai putin adormit primul film al lui Steve Martin. Pentru cei care l-au vazut, as zice ca si acesta de acum se ridica la aproximativ acelasi nivel.

Intreaga actiune se concentreaza, desigur, in jurul diamatului roz supranumit Pantera Roz care ne da bataie de cap din 1963 incoace. In cautarea lui, Jacques Clouseau, ov corz, care ajunge sa faca parte in mod inexplicabil dintr-o Dream Team multi-culturala de detectivi de prima mana. Printre ei un italian (Andy Garcia), un britanic (Alfred Molina) si un japonez (Yuki Matsuzaki). Acestia sunt si ei in cautarea propriilor comori nationale, furate de acelasi hot: The Tornado. Ce-a furat respectivul? Giulgiul din Torino, Magna Carta, Pantera Roz si, in final, inelul Papei. Intr-un cuvant (sau in 3), o nimica toata.

Distributia filmului este extrem de promitatoare, incepand cu eternul Steve Martin, legendarul Jeremy Iorns si

Aishwarya Rai

terminand cu apapritia senzuala a Ayshwarei Ray. Kevin Kline este inlocuit de John Cleese care, mie personal, imi place mai mult in rolul Inspectorului Sef Dreyfuss. Din pacate insa, actiunea in sine este destul de previzibila si liniara, iar de ras, razi mai mult din cauza felului in care fiecare dintre detectivi stalceste limba engleza. Regasim multe glume pe tema asta din Pink Panther din 2006, dar de data asta toata treaba cu accentele este exploatata la maxim…pana devine un pic plictisitoare.

 

Se remarca in tot amalgamul Yvette Berenger interpretata de Lily Tomlin, care incearca si incearca si tot incearca sa il invete pe Clouseau ce inseamna sa fii „politically correct”. De asemenea, Nicole este dulce si amuzanta in rolul sau de secretara timida, mai ales cand cuceritorul Vincenzo ii face curte asiduu.

Clouseau este magistral de imbecil, presarat din cand in cand cu momente de genialitate absoluta venite nu se stie de unde. Din pacate, rolul lui Jean Reno in rolul lui Ponton este redus vizibil, iar mie unu mi-a cam fost dor de el.

Nu cred ca ar mai fi altceva de spus…un film usurel, usor stupid (uneori un pic mai mult stupid) de vazut dupa o zi grea de munca sau cand pur si simplu nu ai chef sa te gandesti mai mult de 5 minute cine ar putea fi „baiatul rau” care fura artefacte. Recomandat in special pentru cei care se distreaza de fiecare data cand aud un francez spunand „op” in loc de hope si „ev” in loc de „have”. Cam atat…