Primul titlu ATP pentru Victor Hanescu
Tenismanul Victor Hănescu, care a câştigat, duminică, turneul de la Gstaad (Elveţia), a obţinut primul titlu ATP din carieră, la 35 de ani după ce un alt român, Ilie Năstase, s-a impus la competiţia elveţiană.
Hănescu, în vârstă de 27 de ani, numărul 80 mondial, se afla la a doua finală la un turneu ATP, după ce anul trecut s-a calificat în ultimul act al competiţiei de la Bucureşti, unde a pierdut însă în faţa francezului Gilles Simon.
Potrivit agenţiei France Presse, Victor Hănescu a făcut o adevărată senzaţie sâmbătă, când l-a eliminat în semifinale pe elveţianul Stanislas Wawrinka, cap de serie numărul 1 şi numărul 10 mondial, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-4. În finala de duminică, Hănescu l-a învins pe rusul Igor Andreev, cap de serie numărul 7, cu scorul de 6-3, 6-4, după un meci ce a durat o oră şi 10 minute. Pentru câştigarea turneului de la Gstaad, Victor Hănescu va primi un cec în valoare de 65.000 de euro şi 175 de puncte ATP.
Hănescu a obţinut până acum premii totale de 1.329.472 de euro, la care se adaugă şi cei 65.000 de euro câştigaţi la Gstaad.
Tenismanul Victor Hănescu a declarat că nu va uita niciodată primul titlu ATP, câştigat, duminică, la Gstaad (Elveţia), după ce l-a învins în finală, cu scorul de 6-3, 6-4, pe rusul Igor Andreev, cap de serie numărul 7.
“Este foarte bine că am câştigat primul titlu aici, nu voi uita niciodată acest lucru”, a declarat Hănescu, primul jucător român care a obţinut acest trofeu după legendarul Ilie Năstase în 1973.
Hănescu, în vârstă de 27 de ani, numărul 80 mondial, se afla la a doua finală la un turneu ATP, după ce anul trecut s-a calificat în ultimul act al competiţiei de la Bucureşti, unde a pierdut însă în faţa francezului Gilles Simon.
“Am pierdut a doua oară aici, dar voi reveni. Victor a fost de nebătut”, a declarat Igor Andreev, care a mai pierdut finala de la Gstaad şi în 2004, în faţa lui Roger Federer.
Victor Hănescu va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Beijing.















